Home

Noi ne considerăm clienții parte a familiei noastre și credem cu tărie că accesarea serviciilor de sănătate trebuie să fie la indemâna tuturor.

Management Sanitar lucrează împreună cu clienții la facilitarea schimbărilor benefice și de durată în cadrul organizațiilor, plecând de la expertiza de nivel de excelență  în acest domeniu.

Despre Noi

MANAGEMENT  1. Activitatea și arta de a conduce. 2. Ansamblul activităților de organizare, de conducere și de gestiune a întreprinderilor. 3. Știința și tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi.

SANITÁR  Care se referă la sănătate, privitor la sănătate; (despre legi, măsuri, servicii etc.) destinat ocrotirii și îngrijirii sănătății publice.

 

Istoric

Fondat în 2018, Management Sanitar dezvoltă un brand îmbinând rigoarea instituțională dobândită de-a lungul a mai mult de 20 de ani în sistemul medical, cu avantajele conferite unei organizații private.

 

Obiectiv

“Calitatea este responsabilitatea tuturor”

  • W.E. Deming

 

Obiectivul nostru este identificarea celor mai bune modalități de structurare și alocare a resurselor în vederea obținerii unei noi perspective a activității cât și a aprecierii și recunoștinței celor care beneficiază  de serviciile dumneavoastră.

Management Sanitar își propune fie leader în sfera de activitate și creeze un pol de competență profesională.

 

Echipa

Fondator

Olivia Cococeanu

studii juridice

master managementul serviciilor sociale și de sănătate

evaluator de spitale

formator acreditat ANC

Contact